Feel the freedom… (Meditation on myself)

Placerea pe care ti-o daruieste libertatea nu se compara cu nimic altceva. Esti liber sa fii tu insuti, sa iubesti, sa faci ceea ce iti doresti atunci cand iti doresti. Si cel mai important, te poti detasa de mizeriile lumii in care traiesti.
Timpul nu exista. Este creat de om pentru oameni. Tu esti mai presus de timp. Nu imbatranesti, nu esti sclavul lui ca toti ceilalti oameni. Nu suntem niste roboti care sa faca in fiecare zi acelasi lucru, simtind doar trecerea timpului. Suntem plini de vitalitate, si ar trebui sa simtim asta in fiecare clipa. Timpul ne influenteaza prea mult destinele si viata, pentru ceva care nu exista cu adevarat. Fii mai presus de el, stapaneste timpul. Fii independent de trecerea timpului.
Iubeste ceea ce te inconjoara. Daca nu oamenii, atunci natura, Universul, perfectiunea lumii in care traiesti. Iubeste-l pe acela care te adora, care iti daruieste iubirea lui si vezi cat de norocoasa esti sa ii apartii. Simte libertatea de a iubi, de a uri, de a privi, de a intelege, de a simti.
Sunt atatea lucruri de descoperit, te asteapta, descopera-le. Nu te lasa prada cotidianului, banii si averea nu merita nervii tai, viata ta intreaga, timpul tau.

Iubirea iti da libertate. Libertatea iti da independenta, iar independenta iti da putere. E simplu. Da-ti voie sa traiesti cu adevarat.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Wild

Omagiu distrugatorilor de chi

Ca de fiecare data, cand conducerea Romaniei a fost de partea cetatenilor, creandu-le acestora oportunitati in viata si posibilitatea de a se exprima liber, fara limite in gandire, si de aceasta data conducatorii „nostri” ne ajuta sa ne pastram starea buna de spirit, cu alte cuvinte chi-ul, prin multiple legi de genul celei a salarizarii, sau a celei privind pensionarea bugetarilor.
Apreciez in mod special faptul ca ne-au facut, mai nou, ca noi, cu totii cetateni ai acestei tari, sa ne impartim in doua categorii: bugetari si nebugetari, un fel de soarece si pisica, alb si negru, paza buna si primejdia rea. Am ramas absolut uimita cand un ziarist de la „Financiarul” spunea ceva de genul ca „bugetarii sug sangele poporului”, ca este normal ca un profesor sa zicem sa fie pensionat la 65 de ani (adevarul e ca elevii au fost intotdeauna incantati sa fie invatati de catre o fosila, dintr-o cu totul alta generatie decat ei, si care le intelege problemele atat de „bine”). Mai interesant mi se pare ca oameni de aceeasi conditie, care traiesc in aceeasi tara, se intorc unul importiva celuilalt, in loc sa fie o forta unica, uniti si cu totii urmarind o aceeasi cauza.
Nu ma hazardez sa fac politica, sunt prea multe de zis, iar chi-ul meu se afla nu la pamant, ci undeva sub nivelul marii, de fiecare data cand ma gandesc sau vorbesc despre Romania, „land of choice”. Dar daca ne-am uni cu totii si ne-am vedea mai bine interesele, poate nu si-ar bate joc de tara asta atata amar de lume.

Si cu asta am incheiat si acest capitol.

3 comentarii

Din categoria Articole

Simplu

Ce nebunie…

Sa alergi, sa privesti, sa savurezi fiecare clipa. Cu ochii larg deschisi, pentru a nu pierde nici un detaliu, nici un moment.
Sa incerci lucruri noi, sa iesi din cotidian, sa lasi uzualul in trecut si sa faci doar ce vrei, ce simti. Cu mintea limpede, un pic de judecata si un pic de nebunie, fara a tine cont de prejudecati sau de parerea altora.
Sa adori, sa doresti, sa visezi cu ochii deschisi. Cu gandul la sarutul lui, cu ochii inchisi si buzele stranse de dorinta.

Cat noroc…
Cat de simplu…

Sa pot fi asa cum vreau sa fiu, sa fiu cine sunt cu adevarat.

Scrie un comentariu

Din categoria Wild

Tic-tac

Ah, ce naiba, cateodata nu am timp de nimic. Nu am timp sa fac nimic din ceea ce-mi propun, nu am timp sa fac extra-urile pe care le-as face uneori, nu am timp sa am timp. Cum se face ca uneori ai impresia ca timpul de diminueaza la zero?
Si totusi, am energia sa fac tot ce vreau. Energie si pofta. Pofta de viata, pofta sa traiesc nebuneste, asa cum imi place mie sa fac. Si oare nu asta e important? Pentru ca ceea ce-mi doresc se realizeaza, este modul in care universul meu functioneaza, dandu-mi tot ce cer.
Si sunt fericita. E atat de usor sa zbori, sa fii liber, sa fii salbatic, sa te opui traditiilor si conservatorilor, sa fii asa cum vrei sa fii.

Un comentariu

Din categoria Wild

Music for soul

Scrie un comentariu

Din categoria Wild

Sens

Ah, uneori parca totul pare a fi lipsit de sens. Incerci sa spui ceva, dar ceea ce spui nu are sens, si e departe de a fi ce ti-ai dorit tu sa exprimi. Si parca totul in jur te enerveaza. Nimic nu e cum pare a fi. Totul te innebuneste. Si simti prin toti porii ca este un sens gresit, ca directia nu e cea pe care ti-o doresti.

Sunt zile in care iti doresti sa privesti in jurul tau si brusc, cladirile, masinile, aglomeratia, politica, mass-media, criza economica, gripa porcina, TOTUL sa dispara. Sa fii doar TU. Tu, intins pe spate pe iarba moale a unui deal, privind in sus, privind cerul si gandindu-te la nimic.

Daca m-ai intreba ce imi doresc acum, ti-as raspunde ca vreau totul, dar de fapt nu cer nimic.
Un nou sens poate? Da:
O ploaie de vara, rece, vie, revigoranta ; stropii de ploaie atingandu-mi pielea, prelingandu-se pe tot corpul meu, sa dansez in razele timide ale soarelui. Sa privesc cerul. Sa inchid ochii si sa respir ploaia. Sa simt aburul care iese din plamanii si corpul meu. Sa nu ma gandesc la nimic. Doar eu cu mine. Sa imi amintesc cum e sa zbori…

Scrie un comentariu

Din categoria Wild

Virtual insanity

Aflata sub socul coliziunii indelungate dintre undele electromagnice ale calculatorului si undele (sensibile) cerebrale ale subsemnatei, am alunecat pe campurile lumii virtuale, direct spre gaura neagra a nebuniei blogurilor.

Astfel incat, intentionand sa sfidez legea gravitatiei, m-am aruncat in mijlocul spatiului (virtual) spre a da nastere (metaforic vorbind)  unui nou univers. In urma acestui Big-Bang a rasarit (vai, ce surpriza) blogul meu, ca o alternativa – sau un tratament – pentru infectii ce genereaza lipsa poftei de viata sau boli precum ignoranta cronica (din pacate, prea des intalnita in ziua de azi). 

Odata stabilite motivele nebuniei mele, ma voi inarma cu echipament special (muzica in surdina si o cana cu lapte cald) si voi sari… in vid.

3 comentarii

Din categoria Articole